The world in colours

Insider

Archives

Premieră Sony World Photography Award în România

Astăzi de la ora 10, a avut loc deschiderea oficială a expoziţiei Sony World Photography Award 2012, în România. Expoziţia poate fi admirată la Sala Verona a libăriei Cărtureşti din Bucureşti.

Ana Maria Grecu

După cum spuneam şi într-un material anterior, este pentru prima dată când fotografiile din prestigioasa competiţie sunt expuse în ţara noastră. Expoziţia reuneşte lucrările premiate în acest an la Londra, în cadrul celei mai mari competiţii internaţionale de fotografie din lume, deschise inclusiv amatorilor.

Expoziţia reunește 70 dintre cele mai impresionante fotografii selectate dintr-un total de 112.000 de înscrieri din 171 de ţări şi este pentru prima dată de la debutul Sony World Photography Awards, în 2007, când este prezentată nemijlocit publicului din Europa de Est. De asemenea, expoziţia are o secţiune dedicată celor zece fotografi români, finaliști în cadrul SWPA în ultimii trei ani. Anul acesta, doi români – Ionuţ Hrenciuc şi Felicia Simion – au fost nominalizaţi pe lista scurtă a celor mai buni fotografi din lume, la secţiunea „Panoramă”, în cadrul competiţiei „Open” şi, respectiv, la secţiunea „Portret”, în cadrul competiţiei „Youth”.

Scott GrayVernisajul a beneficiat de prezenţa domnului Scott Gray, fondator şi preşedinte al World Photography Organisation şi al World Photography Award. Scott are o experienţă de peste 30 de ani în organizarea evenimentelor internaţionale, iar în anul 2005 a gândit şi creat World Photography Organisation, un for care urmăreşte să îi implice mai mult pe fotografi, atât amatori cât şi profesionişti, în activităţi culturale şi comerciale specifice.

La vernisaj a participat un mare număr de reprezentanţi ai media, care au fost curioşi să afle mai mult despre eveniment şi să testeze noile produse prezentate cu această ocazie. Vernisajul oficial pentru public a avut loc în această seară, cu începere de la ora 19.

Simon Norfolk, United Kingdom, Winner, People_04

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 18 – 30 mai, iar în zilele de 19 şi 20 mai, vor avea loc workshopuri de fotografie susţinute de fotograful Simion Buia, trainer şi coordonator al Academiei de Fotografie, cunoscut pentru seria de portrete numită „Actorii şi fotograful”, în care i-a surprins pe unii dintre cei mai cunoscuţi actori români, precum Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu sau Maia Morgenstern. În fiecare zi vor avea loc trei workshop-uri pe temele „Make-up portrait”, „Romanian fashion portrait” și „Portrait yourself”. Durata unui workshop este de două ore, iar cei înscriși vor primi carduri de memorie Sony pe care își vor putea păstra fotografiile realizate în timpul sesiunii.

Înscrierea la workshop este gratuită şi se poate realiza pe site-ul Sony, accesând www.sony.ro/worldphoto sau accesând pagina de Facebook Sony Romania.