Enduro sau șah?
Odată cu venirea primăverii, au reînceput campionatele naționale de sporturi cu motor. Mă refer la toate sporturile în general, indiferent dacă este vorba despre raliu, viteză pe traseu montan, motocros sau enduro. Dintre toate, acum voi vorbi mai mult despre acesta din urmă.
Sporturile cu motor, pe două roți, sunt favoritele mele. Acestea oferă mai mult spectacol, sunt mai greu de fotografiat, însă rezultatele pot fi deosebite. La sfârșitul de săptămână care a trecut, am avut de ales: motocros la Sfântu Gheorghe sau raliu la Râșnov. Am optat pentru cea din urmă manifestare, deoarece era mai aproape de casă. Am renunțat la motocros, deoarece peste doar șapte zile avea să se desfășoare o competiție de enduro la Zărnești.
A venit și ziua competiției de enduro. Am ajuns pe circuit la ora 9, pentru că startul era fixat pentru ora 10 și voiam să am destul timp pentru a mă familiariza cu circuitul și pentru a găsi cele mai bune locuri pentru fotografiere. După cum am mai spus, îmi place foarte mult faptul că, la o cursă moto, mă pot plimba liniștit pe traseu fără ca arbitrii și comisarii de traseu să mă “urecheze”.Astfel, pot găsi cele mai bune locuri și îmi pot schița în minte un plan al zilei.
Aparatura pe care am luat-o a fost următoarea: DSLR-ul cu grip, două baterii plus una de rezervă; obiectiv 80-200 mm f/2,8; un obiectiv 18-55 mm f/2,8 de rezervă; receptor GPS dedicat, pentru înscrierea coordonatelor geografice în EXIF; filtre de polarizare circulară pentru ambele obiective; două carduri de memorie CF 8 GB 600x. Ca întotdeauna, pentru transportul aparatului foto folosesc cureaua Lowepro Speedster, care poate fi decuplată foarte rapid, la nevoie. Decuplarea este necesară, deoarece în cazul unor asemenea evenimente, folosesc o husă de protecție a aparatului. Dimineață a plouat, iar către după amiază, soarele a început să strălucească și să încălzească. Dacă de dimineață inamicul numărul unu era ploaia, după doar două ore, preful a devenit cea mai mare amenințare. Nicio problemă, doar am huse de protecție. Din păcate, cea pe care o folosesc cel mai frecvent face dificilă utilizarea aparatului foto cu cureaua atașată, așa încât posibilitatea de e o îndepărta este binevenită. Toată aparatura a fost transportată într-un sling Tamrac Velocity 9x Pro, de care am atașat un toc Lowepro Lens Case LC3, pentru transportul teleobiectivului.
Cu aparatura pregătită, eram gata de acțiune… dar aceasta nu mai începea. După vorba snoavei populare “nemții să vină la 10, iar românii – la 11”, startul s-a amânat pentru ora 11. Oricum, programul publicat de Federația Română de Motociclism a fost unul foarte evaziv, din care nu am înțeles mare lucru. Programul pare să fi fost scris în grabă de către o secretară plictisită, evervată pentru că șeful i-a dat asta de lucru taman când ea voia să iasă la o cafea. Iar site-ul Federației este unul care pare a fi rezultatul unui proiect școlar, nu al muncii unor profesioniști. Oricum, acesta nu furnizează nici pe departe informațiile de care publicul are nevoie. Federația se plânge mă motociclismul nu este foarte popular și că nu prea există public, dar în aceste condiții, nici nu va exista. În fine, astea sunt alte chestiuni.
Fac încă o scurtă paranteză, pentru cei care nu sunt foarte familiarizați cu motociclismul. Cursele de Enduro sunt acelea în care piloții aleargă pe un traseu foarte dificil, care nu face posibilă rularea cu viteze mari. De obicei, cursele de enduro se desfășoară prin râuri, peste bușteni și bolovani, etc. Acest tip de competiție nu este o întrecere de gen “cine ajunge primul”. Totul este cronometrat, iar concurenții trebuie să treacă prin diferite puncte la anumite intervale de timp. Piloții sunt penalizați atât dacă ajung mai devreme, cât și dacă întârzie.
Cursele de enduro sunt foarte spectaculoase, nu atât prin prisma vitezei de deplasare a motocicletelor, ci datorită condițiilor de rulare. Însă la Zărnești, lucrurile nu stau chiar așa. Pista este destinată curselor de motocros, unde contează cine merge mai repede și ajunge primul la sosire. Dar eu nu am realizat asta, în prima fază. Astfel, am realizat că, la un moment dat, încep să vină concurenți pe pistă. Mergeau foarte încet, nu săreau deloc la trambuline, nu învârteau roata pe loc la demaraje… nu făceau absolut nimic din ceea ce face deliciul unei curse de gen. Mi-am spus că or fi turele de încălzire/recunoaștere și că trebuie să aștept. După o oră, situația nu se schimbase. Motocicliștii rulau subturat în viteza a doua și nu făceau nimic spectaculos. De fapt, rulau atât de încet, încât mi-a fost aproape imposibil să realizez imagini tipice acestui sport. Stăteam pe margine și nu îmi venea să cred: nu îmi mai aminteam când am mai fost atât de plictisit, la o competiție sportivă. Am tras doar 28 de cadre în tot timpul petrecut acolo! În final, pe la ora 13,30, nervii mei au cedat și m-am dus să o întreb pe o arbitră de traseu când începe cursa. Mirată, ea mi-a răspuns că a început de mai bine de două ore. Gata, nu mai puteam!
Am pus aparatele înapoi în geantă și m-am îndreptat către mașină. Stricasem o jumătate de zi și arsesem benzina degeaba! M-am dus acolo ca să văd niște motocicliști pe jumătate adormiți, pedalând agale pe un circuit deloc periculos sau spectaculos. Mi-a părut rău că nu m-am dus cu bicicleta: poate aș fi putut avea satisfacția de a îi depăși pe acei “sportivi”. Dacă mai aveam vechea mea Mobra, le-aș fi arătat eu lor cum se merge! Heheheee! În final, am avut din nou senzația că cineva și-a bătut joc de mine. Cred că de data aceasta faptașii au fost organizatorii, care nu au furnizat informații despre ce se va întâmpla acolo și care s-au încăpățânat să țină cursa, chiar dacă circuitul nu este potrivit.
Am plecat de la marea cursă de enduro cu gândul că poate ar trebui să caut un turneu de șah. Nu știu dacă șahul ar fi mai plictisitor decât cursa de la Zărnești, dar cel puțin la șah nu m-ar fi deranjat nimeni cu zgomotul motoarelor. Cred că mi-a ajuns și nu o să mă mai duc niciodată la o competiție de enduro! Cel puțin nu la noi, în țara tuturor posibilităților!
