Tehnologia o ia razna
Eram odată într-un magazin de telefoane mobile. La un moment dat, a intrat un domn, cam la vreo 50 de ani. Dorea să cumpere un telefon, iar când a fost întrebat ce funcţii doreşte să fie în dotarea aparatului, acesta a răspuns prompt: cât mai mulţi megapixeli! Nu îl interesa nici Bluetooth, nici radio, nici telefonul în sine, ci doar megapixelii!
Eu îmi aşteptam rândul, deci mintea mea a început să lucreze, în lipsa altei preocupări mai utile. M-am întrebat atunci, firesc: ce este un telefon mobil? Ce este un aparat foto? Este normal să filmez cu telefonul? Dar să vorbesc cu ceasul? De aici, creierul meu inundat de pixeli a început să o ia razna: hai să ascultăm muzică din pix (se poate)! Să facem cafea la laptop (există). Să punem un GPS pe aparatul foto (s-a rezolvat între timp!). Ce mai urmează? Să ne uităm la televizor pe filtrul de cafea? Cineva ar putea spune că „astea sunt struţo-cămile” şi că nu avem nevoie de ele. Eu nu susţin că avem sau nu nevoie, dar aceste „corcituri de aparaturi” şi-au făcut loc în viaţa noastră, aproape fără să băgăm de seamă.
În ciuda amestecului de funcţii, majoritatea producătorilor de aparatură fotografică au reuşit să se concentreze pe ceea ce contează: calitatea imaginii. Producţia de aparatură s-a mulat, şi aici, pe cerinţele pieţei. La fel ca şi domnul din magazinul de telefoane, toată lumea vrea cât mai mulţi megapixeli. Însă puţini înţeleg că acest deziderat nu poate fi atins decât prin sacrificarea calităţii imaginii. Dar şi mai puţini înţeleg că, până la urmă, rezultatul final e o fotografie în care, de cele mai multe ori, calitatea imaginii nu este direct proporţională cu numărul pixelilor.
Dacă întrebaţi orice fotograf profesionist ce doreşte de la un aparat foto, o să vă spună: „Să pot fotografia în orice condiţii de iluminare, cu menţinerea culorilor şi fără zgomot de imagine!” Acest deziderat părea foarte greu de atins, într-o lume digitală prea preocupată de creşterea rezoluţiilor şi scăderea costurilor prin micşorarea senzorilor. Însă din fericire, tot consumatorii sunt aceia care „conduc” producătorii într-o nouă direcţie: a calităţii imaginii.
În ultimele luni, am observat cu mare satisfacţie faptul că „goana după megapixeli” s-a mai domolit. Fotografii amatori şi profesionişti au înţeles că o rezoluţie mai mare nu însemnă neapărat o fotografie mai bună. Producătorii nu mai pot ţine pasul cu investiţiile din ce în ce mai mari, necesare menţinerii în cursa rezoluţiilor. Prin urmare, a apărut o nouă tendinţă în domeniu: scăderea numărului de pixeli. Nu credeam să văd asta prea curând, însă este o schimbare de opinie pe care o salut.
Drumul a fost deschis de Canon şi Nikon, liderii pieţei. Canon EOS 1D Mark IV are o rezoluţie de „doar” 16 megapixeli; Nikon D3S – 12 megapixeli. Însă senzorul mai mare al celui dintâi (factor de multiplicare 1,3x) şi cel FX al celui de al doilea fac posibilă atingerea unor performanţe superioare. Renunţarea la rezoluţiile de vârf a deschis noi posibilităţi, datorate în primul rând faptului că pixelii sunt mai „aerisiţi”. Astfel, ambele DSLR-uri oferă rezultate uimitoare în condiţii de lumină redusă. În plus, ambele au viteze foarte bune pentru fotografierea în rafală. La rândul său, sensibilitatea ISO 12800 nu este o problemă pentru acestea. Nu trebuie să uităm nici culorile: noile DSLR-uri au procesoare mai performante, deci culori mai bune. În plus, comportamentul mai bun la sensibilitate mai mare aduce după sine eliminarea problemei neclarităţii la valori ISO ridicate. Tendinţa se manifestă şi în cazul aparatelor foto din categoria „bridge”: Canon G11 are o rezoluţie de zece megapixeli, cu patru mai puţin decât predecesorul său. Există desigur şi alte exemple, dar nu îmi propun acum să fac inventarul lor.
Doar timpul ne va putea spune dacă această tendinţă va continua sau nu şi dacă este benefică. Deocamdată însă, eu strâng bani pentru unul dintre cele două DSLR-uri menţionate mai sus.
